Before Sunrise

kirche_wien_022.jpg

Interiorul unei biserici, în caz că mai trebuia menţionat. Una mică. Pe o străduţă oarecum lăturalnică, deşi în centru. Intrarea liberă. Concert de orgă gratis, de la ora 20:00. Păcat că n-am mai ajuns la el. Oricum, foarte frumoasă. Peterskirche. Adică Biserica Sfântul Petru.

Citește restul acestei intrări »

Publicat în turist. Etichete: , , . 1 Comment »

Cum am rămas cu gura cascată

Primul şoc, prima dată când ne-a cuprins simţământul de „uaaaa!”, prima dată când am rămas fără cuvinte. Am luat metroul din gară şi, cum eu mai fusesem în Viena (ce-i drept acum 10 ani când eram o copilă cu fizionomie androgină) am ţintit direct spre buricul târgului, unde e cel mai scump asfalt din oraş: Stephansplatz. Aici ştiam eu din amintiri şi îmi fusese confirmat pe hartă că se află cea mai mare catedrală din oraş: Stephansdom – Domul Sf. Ştefan pe numele lui românesc.

Ei bine, cum metroul ne ducea direct în piaţa mai sus amintită, ne-am pus frumos funduleţele în tren si am purces înspre destinaţie. Am să fac aici o paranteză, până nu uit. Metroul din Viena nu e cine ştie ce animal nemaivăzut, ba chiar s-ar putea să aiba trenuri mai vechi decât la noi. Însă ce nu se poate să nu observi e lipsa oricăror bariere între intrare şi peron. Sigur, si acolo trebuie să-ţi compostezi biletul înainte de a călători, însă compostoarele nu au uşi rotative sau vreun alt obstacol care să te împiedice să le depăşeşti. Cu sau fără bilet, poţi ajunge pe peron şi deci în metrou fără probleme. Nu ştiu ce se întâmplă în eventualitatea unui control pentru că n-am avut plăcerea, cel puţin nu în Viena.

Citește restul acestei intrări »

Publicat în turist. Etichete: , . Leave a Comment »