Before Sunrise

Interiorul unei biserici, în caz că mai trebuia menţionat. Una mică. Pe o străduţă oarecum lăturalnică, deşi în centru. Intrarea liberă. Concert de orgă gratis, de la ora 20:00. Păcat că n-am mai ajuns la el. Oricum, foarte frumoasă. Peterskirche. Adică Biserica Sfântul Petru.

Am ajuns la ea înainte de a merge la monumentul ciumei, luând-o foarte puţin la dreapta pe o străduţă, şi eu am insistat să intrăm. Am stat un sfert de oră înauntru. Eu m-am uitat în jur şi am spus o rugăciune, Radu a făcut poze… Simplu, frumos. Mai erau oameni înauntru. Unii se rugau. Unii se uitau pe pereţi. Unii făceau poze. Unii pur şi simplu stăteau. Turişti sau vienezi. Contează?

Mi-a amintit de fimul „Before Sunrise”. Nu o să-l povestesc aici, dar e despre doi oameni care se plimbă prin Viena şi se cam îndrăgostesc. Şi la un moment dat ajung să intre într-o biserică tot aşa, elaborat şi luxos aranjată. Nu e asta, dar tot mi-am amintit de film… Şi stau şi ei acolo 15 minute şi povestesc despre Dumnezeu şi despre sensul vieţii şi câte şi mai câte… Mi-a plăcut conversaţia respectivă, şi pentru asta Viena va rămâne în sufletul meu legată de un film şi de o idee. Ideea de dragoste, de sensuri, de… tot!

Şi uite ce zice personajul „ea” din film: „I believe if there’s any kind of God it wouldn’t be in any of us, not you or me but just this little space in between. If there’s any kind of magic in this world it must be in the attempt of understanding someone sharing something. I know, it’s almost impossible to succeed but who cares really? The answer must be in the attempt”. Words to live by…

Şi uite aşa o călătorie trece de faza de turism şi hai să vedem cât mai multe şi se transforma în altceva. Şi chiar aşa a fost.