Prater

Se cam termină prima zi, nu-i aşa? Mai avem o oprire înainte să părăsim Viena. Dar înainte de asta, ne-am întors pe la primărie – unde dacă îmi amintesc bine ne-am învârtit puţin prin zonă, după care eu am căutat un loc de făcut pipi, iar Radu a făcut poza de mai jos

Aşa… şi dup-aia am pornit fuga-fuguţa (că nu ştiam cât o să dureze toată tărăşenia) spre parcul de distracţii al Vienei, pe numele lui Prater. Din parcul ăsta de distracţii pe mine nu m-a interesat în mod deosebit decât roata panoramică – asta e de altfel cea mai cunoscută „atracţie”. Pe numele ei Riesenrad – adică „roata uriaşă” – aceasta este printre primele roţi panoramice construite în lume. Şi arată aşa:

Mai precis, a fost teminată în 1897 cu ocazia Jubileului de Aur al împăratului Franz Josef I (Jubileul de Aur este aniversarea a 50 de ani de domnie a unui monarh. Eu una nu ştiam, m-a ajutat Wikipedia). Evident, după ce au trecut mai mult de 100 de ani de atunci, a devenit un simbol al oraşului de pe Dunăre… În timpul celui de-al doilea Război Mondial roata a fost aproape complet distrusă, iar la reconstrucţie s-au păstrat doar 15 dintre cele 30 de gondole din care se putea admira oraşul.

Acum roata uriaşă nu e numai un loc din care să admiri Viena ci – dacă eşti mai cu dare de mână – poţi să iei o cină romantică într-o gondolă specială, de lux. Eh, acolo romantism! Ba chiar te poţi căsători în timpul unei plimbări cu roata…

Una peste alta, se vede chiar frumos oraşul de-acolo, de sus… Mai ales că noi am ajuns aproape la căderea nopţii, numai bine de făcut poze spectaculoase. Din păcate n-au prea ieşit din motive de timp mare de expunere şi tremurarea mâinii fotografului 🙂 (de emoţie la vederea priveliştii, nu altceva 😉 ). Avem însă o poză cu „măruntaiele” roţii, printre care se poate vedea şi o bucăţică de Viena.

Şi cam asta a fost prima zi de excursie, şi prima zi de Viena. La 11:45 eram în tren şi porneam spre următoarea destinaţie: Muenchen. Eram entuziasmaţi şi puşi pe fapte mari, chiar dacă încă nu ne prea venea a crede că de chiar am plecat şi ca timp de 20 de zile drumul o să ne fie casă…

Răspuns

Întârziat, recunosc. Săptămâna asta a fost una mult prea agitată chiar şi pentru gustul meu. Anyway, am fost întrebată despre Viena aşa că o să răspund. Despre mijloacele de transport în comun am mai spus aici. Pe scurt, e mai rentabil să cumperi bilete de o zi care-s valabile pe orice mijloc de transport în comun decât sa cumperi bilete de fiecare dată. La Viena există o chestie numită „Vienna card” – e un card turistic pe care-l poţi cumpăra de la un birou de informaţii (trebuie să întrebi de unde, că nu ştiu exact). Îţi oferă tot transport nelimitat plus reduceri la muzee şi alte beneficii, pentru 3 zile.

Despre muzee din păcate nu ştiu să-ţi spun cum sunt sau ce preţuri practică, pentru că nu am fost decât pe dinafară. Merită să mergi la palate din câte ştiu eu – Hofburg şi Schönbrunn – şi acolo sunt diverse expoziţii şi secţiuni pe care le poţi vizita, trebuie să te interesezi… Mai sunt o tonă de muzee şi e plăcut chiar şi să te plimbi prin centru. E mişto şi parcul de distracţii – Prater – dar ăsta mănâncă la bani de nu-i adevărat.

De mâncat eu am mâncat undeva chiar pe strada principală, un schnitzel vienez (evident) cu cartofi prăjiţi care a fost 12,7 euro şi ceva sandwichuri de la un supermarket care au fost 10 euro. O cafea are preţ variabil, depinde unde o bei: în prima zi am băut din gară una de 2,7 euro, iar în ultima una de 6,8 – cred că asta a doua a fost într-un bar, dar nu-mi aduc aminte exact.

La cumpărături am intrat doar într-un magazin de haine unde aveau ceva reduceri dar nu prea-mi plăcea nimic… erau cam „convenţionale” şi într-o librarie unde aveau benzi desenate, unde m-am ofticat că erau în germană. Deci din păcare n-am cu ce să te ajut.

Sper că te-am lămurit. Mai întreabă dacă nu.

Schloss Schönbrunn

Dacă tot am trecut pe la reşedinţa de iarnă a monarhilor austro-ungari, nu puteam să o sărim pe cea de vară. Palatul Schönbrunn pe numele ei (Schönbrunn înseamnă într-o traducere liberă „fântână frumoasă”). Urmează şi o poză, dinspre intrarea principală. A se observa că deja soarele începuse să se îndrepte spre asfinţit, deci era după-amiază – şi de aia clădirea e luminată doar dintr-o parte.