Cu picioarele în Dunăre

Am vrut să scriu iniţial „băga-mi-aş picioarele în Dunăre”, dar m-am gândit că nu e frumos… deşi chiar asta am făcut: ne-am răcorit picioarele în Dunăre! Mă rog, mai mult eu… Radu a făcut poze. Dar să încep cu începutul… nu mai ţin minte cum ne-a venit ideea să mergem la Dunăre – ba, îmi şopteşte Radu în cască că eu am insistat să vedem Dunărea – aşa că ne-am urcat fundurile în metrou şi am mers spre Dounauinsel. Adică insula de pe Dunăre – destul de explicit, nu? Mă rog, până la urmă n-am mai ajuns pe insula propriu zisă, unde nu părea să fie prea mare agitaţie, ci am stat pe malul fluviului. În fine, ne-am urcat noi în metrou şi când am coborât am constat că ne aflam în mijlocul unui pod! Pe bune, poza de mai jos e făcută chiar la ieşirea din staţia de metrou:

Iar asta e Dunărea! Albastră, ca în valsul cu acelaşi nume. Insula e undeva în spate şi pe dreapta, dar cum spuneam noi n-am mai mers încolo, ci am luat-o în faţă – stânga, pe malul fluviului: spre blocurile alea, adică. Ei bine, am ajuns în mijlocul unui ştrand improvizat: lume care stătea la plajă, înota în Dunăre sau se plimba – fără nicio grijă. Mi s-a părut puţin dubios – eram totuşi într-o capitală europeană şi la nici 100 de metri era o clădire ultra-modernă care adăpostea un complex de cinematografe! Ce să zic… poate că nici scăldatul în lacul Herăstrău din Bucureşti nu e aşa ciudat în cazul ăsta… Oricum, am stat şi noi puţin la soare (îmbrăcaţi!) şi ne-am uitat la lume. Am văzut o tanti care mergea pe o bicicletă de care avea legat un cărucior de copil sub formă de mini-caleaşcă, în care (evident) era un bebeluş. Am văzut oameni care făceau jogging sau pur şi simplu se plimbau. Am văzut chiar şi un beţiv/homeless care se tot învârtea pe acolo şi chiar avea o mutră dubioasă. Mai era lume care făcea baie şi plajă, cum ziceam, şi chiar ne-a rugat un tip să avem grijă de ghiozdanul lui până se duce să tragă un înot scurt. Cam asta era atmosfera:

A, da! Erau şi mulţi care se dădeau cu bărcuţe, ori cu vele ori cu motor. Căutând acuma pe Wikipedia am aflat că sunt şi plaje de nudişti pe malul Dunării aşa că cine ştie peste ce puteam da! Oricum, pe-aici pe unde am fost noi era un cartier de blocuri destul de arătoase… chiar mă gândeam cum o fi să locuieşti pe-acolo – deşi e clar că e la marginea oraşului şi parcă nici parcurile nu sunt aşa de îngrijite. Oricum, m-a frapat faptul că nimeni nu se sfia să facă baie în Dunăre, şi totuşi nu era nimic organizat – adică niciun salvamar/salvadunăre sau ce ar fi fost nevoie în cazul ăsta. Probabil că nu m-aş hazarda să fac baie. Şi oare ăştia care au copii şi locuiesc acolo nu sunt stresaţi? Sau poate nu era tocmai un cartier rezidenţial? Habar n-am şi nici n-am de unde să ştiu fără informaţii suplimentare. Oricum, lumea mi s-a părut cumva relaxată, nimeni n-avea treabă cu nimeni şi nu te deranja nimeni. Şi pentru un loc care nu părea să primească îngrijire oficială, nu era murdar. Într-un decor similar în Bucureşti m-aş aştepta să găsesc cel puţin covoare de seminţe peste tot! La o adică mai ţin şi eu minte când mai mergeam la ştrand în Sibiu (unde se stătea tot pe iarbă) şi acolo găseai mult mai multe gunoaie, deşi teoretic era cineva care să asigure curăţenia.

Dar ziceam ceva de picioare în Dunăre, nu? Ei bine, here they are:

Era… udă 🙂 Oricum, m-am simţit bine că am stat şi eu măcar cu picioarele în Dunăre! Nu părea murdară, dar nu mă pot pronunţa… doar am stat numai la mal. Oare pe la noi prin ţară cum arată Dunărea în oraşele unde se poate înota în ea? La Dâmboviţa nu vreau să încep să mă gândesc, nu de alta dar e posibil să mi se facă rău.

Apropos, dacă tot mi-am amintit: era foarte cald acolo! În pantaloni lungi şi cu pantofi de sport în picioare am cam suferit! Dar în tren şi de dimineaţă a fost cam friguţ aşa că nu ştiam cum o să fie. Asta e una dintre problemele pe care le poţi avea la o asemenea excursie… în momentul în care îţi laşi bagajele la gară e puţin probabil să te întorci ca să-ţi iei ceva din ele. E şi faptul că dacă le scoţi trebuie să plăteşti din nou, în majoritatea cazurilor, dar în plus dacă te tot plimbi până la gară şi înapoi, o să apuci să vezi mult mai puţine chestii. De asta recomand un ghiozdan mai micuţ „la purtător” în care să porţi lucruri necesare în caz de vreo urgenţă. Eu am avut o geantă de umăr, de mărime potrivită dar pe care uneori mi-a fost greu s-o car. Poate era mai bun un ghiozdan… oricum, eu trebuia să cam car după mine lucruri pentru amândoi, pentru că Radu avea geanta foto, care oricum cântărea mai mult decât geanta mea… sau aşa zicea el, ca să scape basma curată 🙂 Mai trebuie şi un balans între cum te îmbraci şi ce mai iei cu tine… la noi a fost cam greu cu partea asta, cel puţin în primele zile. Trebuie să evaluezi destul de bine vremea, ca să nu tremuri de frig dar nici să behăi de cald şi nici nu e ok să cari după tine o întreagă garderobă! Eu cam aveam tot timpul în geantă o foiţă de ploaie care ocupa foarte puţin loc şi încă o bluză destul de subţirică dar cu mânecă lungă (o sa apară prin poze mai încolo) în ideea că le îmbrac pe amândouă dacă e cazul. Aşa mai rămânea doar dilema cu pantalonii şi încălţările: trebuie să-ţi dai seama dacă poţi să mergi în pantaloni scurţi şi sandale sau e nevoie de pantaloni lungi. Asta depinde şi de cum pare vremea, şi de cât de friguros eşti, şi de mai multe. Mai pe la sfârşitul excursiei, când am ajuns în Italia şi era cald cald cald (foarte cald!) mi-am şi cumpărat două fuste cât mai subţiri ca să fiu sigură că am cât mai puţine chestii pe mine.

Aşa, asta a fost o idee din categoria sfaturi, dacă tot mi-am amintit… Altceva nu cred că mai e de zis despre malul Dunării. O să-l pun şi pe Radu pe net, ca să aibă de ce să se ia de mine mai încolo – poza de mai jos e făcută în timp ce păzeam lucrurile tipului care s-a dus să se scalde. A, da. Faptul că aparatul a ajuns şi la mine este pură întâmplare şi se datorează în principal faptului că nu mai avea ce poza :). Pentru moment.

Noi ne odihneam, căci apăruseră şi primele dureri de picioare. Deh, nu în fiecare zi mergi pe jos cvasi non-stop. A, da, că tot veni vorba: un element esenţial cel puţin la început sunt pansamentele pentru eventualele băşici. Trust me, o să vă facă viaţa mult mai uşoară! Şi, deşi e cumva de la sine înţeles, o cremă cu protecţie UV este mai mult decât indicată într-o zi ca asta (sau mai rău).

Chiar ne gândeam la tipul ăla unde o fi dispărut – şi de aici discuţii despre ce se întâmplă dacă totuşi cineva care nu ştie prea bine să înoate are accese de curaj. Sau dacă – Doamne, fereşte – se întâmplă un accident. Cine te salvează de la înec pe malul Dunării într-un loc ca ăsta? Brrr! Oricum, tipul s-a întors nevătămat, ud şi mulţumit aşa că am pornit şi noi spre următoarea destinaţie, adică înapoi spre metrou. Pe drum, am văzut că eram chiar foarte departe de centru – la ieşirea din oraş, ca să fim sinceri: